La mulți ani, mami!  

Dragă mamă,

Îți scriu pentru că altfel nu știu dacă aș avea curaj să-ți spun toate astea.  Vreau sa iti multumesc acum pentru toate cate ai facut pentru mine si pe care le-am primit si le-am cerut ca si cum mi s-ar fi cuvenit.Iartă-mă. Pentru toate acele momente în care ți-am înșelat așteptările și pentru dățile în care te-am dezamăgit. Pentru momentele în care am trecut peste cuvântul tău și pentru că te-am mințit.  Iartă-mă.Mi-ai oferit întotdeauna prietenia ta, însă eu mi-am pus de fiecare dată încrederea în alți oameni. Mi-a fost rușine, mami. Mi-a fost rușine să recunosc că aveai dreptate. Că eu am greșit și că tu ai avut dreptate. Și oamenii m-au dezamăgit,  m-au trădat. Și am venit înapoi în brațele tale calde ca să-mi bandajez sufletul.Nu știu dacă ți-am mărturisit vreodată cât de mult te admir. Îți admir puterea, determinarea, demnitatea, simplitatea, felul cum iubești, cum crezi, cum speri. Îți admir puterea de a ierta și voința de a nu te da bătută.Ce chestie, de fiecare dată când te văd că plângi, din orice motiv, mie îmi dau lacrimile. Empatie, probabil.Chiar dacă de multe ori te-am supărat și ți-am dat adesea peste nas cu atitudinea mea adolescentină și copilăroasă,  te rog să mă ierți!Știu că te-a durut de fiecare dată când paream dezinteresată de părerile tale. Mulțumesc pentru că m-ai învățat să mă descurc singură, să mă împiedic de propriile greșeli, să plâng, apoi să-mi învâț lecția și să trec mai departe. 

   Cu drag,

       fiica ta mare! ❤

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s